Între timp sigur că cunoștințele mele despre conflict s-au îmbogățit. Am aflat că încă din 1991 Ucraina a intrat în vizorul SUA ca pivot principal pentru controlul Rusiei, pe care SUA a făcut tot ce a putut să o ruineze după destrămarea URSS. În primul rînd economic, prin Elțîn, patronul dezastrului post-sovietic, care a fost o marionetă sponsorizată de Washington – în campania de realegere din 1996 SUA a venit și cu bani și cu know-how. Totuși americanii au refuzat să ajute economic Rusia cum au făcut cu Polonia, conform afirmațiilor lui Jeffrey Sachs, profesor de economie la Columbia University, advisor economic în mai multe țări din fostul bloc sovietic în anii ’90, inclusiv în România.
În 1997, un neoconservator de renume, fost advisor de securitate națională în administrația Carter, Zbigniew Brzezinski, scrie o carte numită „Marea tablă de șah” unde descrie ambițiile americane legate de Ucraina, ca pivot pentru Eurasia.
În 2007, actualul director al CIA, William Burns, pe atunci ambasador al SUA la Moscova, îi scrie președintelui Bush 2 un memorandum numit „Niet means niet.” În memo (pe care presupun că Bush nu l-a citit, lectura lui favorită fiind Biblia, ceea ce nu e rău dar nu e destul dacă ești preș al SUA) Burns spunea că rușii nu sînt deloc de acord cu planurile de includere a Ucrainei și a Georgiei în NATO după valul cu Bulgaria, România și țările baltice, și că o văd ca pe o amenințare directă la adresa securității lor naționale. Mai mult, Burns prevedea o invazie a Ucrainei dacă… Așa că în 2008 la București Bush propune includerea celor două țări, Ucraina și Georgia, în NATO. Pe atunci încă mai era alocată o zi unei conferințe NATO-Rusia la aceste summit-uri NATO, așa că președintele Putin a protestat vehement a doua zi față de aceste planuri și a spus că dacă Vestul amenință securitatea Rusiei în acest fel, el va lua înapoi Crimeea, care este esențială strategic.