În primul rînd SUA nu privește cu ochi buni ascensiunea BRICS ca al doilea pol de putere al lumii, iar alianța dintre Rusia și China este cea mai îngrijorătoare, fiindcă una are putere economică iar cealaltă putere militară, practic se completează aproape alcătuind o SUA din două state. Războiul economic împotriva Chinei a fost pornit de Donald Trump, foarte prost, dar a fost pornit, iar Biden l-a continuat. Declarațiile lui sînt clare, și în ceea ce privește China, și Rusia, să nu uităm că a spus deschis că SUA urmărește prin acest război să slăbească Rusia, și chiar o posibilă schimbare de regim la Moscova (care de fapt nu e posibilă, dar dacă Biden e președintele SUA, ce nu e posibil?) iar provocările pe direcția Taiwan sînt și ele la fel de clare.
În al doilea rînd este agresiunea permanentă manifestată de SUA al cărei complex militar industrial urmărește să facă bani din orice conflict. Iar fabricanții de armament sînt printre cei mai importanți donatori din campaniile electorale. Mi-a atras atenția un număr pe care l-am găsit cu ajutorul jurnalistului Ben Norton pe un site al unei instituții publice, Congressional Research Service care funcționează pe lîngă Congresul American: 251 – este numărul de conflicte armate la care a participat SUA între anii 1991 – 2022
(https://crsreports.congress.gov/product/pdf/R/R42738).
În al treilea rînd este recunoscut faptul că guvernul SUA lucrează foarte mult pentru corporații, iar energia este unul dintre cele mai importante domenii. Încă înainte de război Biden s-a împotrivit cît a putut dării în folosință a conductei Nord Stream 2, declarînd la o conferință de presă pe 7 februarie 2022 că se vor găsi mijloacele ca SUA să pună capăt acestui proiect (https://www.youtube.com/shorts/qTW-XVmjXzk). Aceasta înseamnă că Europa, mai ales Germania, rămîne fără energia ieftină din Rusia, ceea ce se estimează că va duce la o descreștere cu 25-30% a economiei Germaniei, care practic înseamnă aruncarea Europei în recesiune. Dar mai înseamnă și că Europa va obligată să cumpere de la firmele americane gaz lichefiat venit cu vaporul peste Atlantic la un preț de cel puțin 4 ori mai mare. Acest gaz se obține prin fracking, operațiune care nu doar că reprezintă un dezastru pentru mediu, dar fracking-ul este un domeniu finanțat într-un oarecare procent prin subvenții de stat.