Carnea noastră cea de toate zilele I

Dincolo de „nevoie” vine însă partea etică, morală, unde responsabilitatea fiecăruia dintre noi joacă un rol. Unii vegetarieni și vegani spun că nu vor ca din cauza lor să moară animale sau să mănînce alte ființe evoluate. Ceea ce ne face să revenim la referirea la monahi, sfinți și aspectul energetico-spiritual, necuantificabil științific. Legumele și sînt ele vii, cum mi s-a explicat de multe ori de către persoane mîncătoare de carne, așa că degeaba mai țin eu… dar totuși.
Alte persoane au devenit vegane fiindcă doresc să nu participe, nici măcar indirect, la felul în care sînt tratate animalele de fermă. Condițiile în care se nasc, trăiesc, se hrănesc, sînt tratate de diverse boli și sînt ucise aceste animale sînt abominabile în majoritatea covîrșitoare a fermelor, oriunde în lume.
În fine, există persoane care s-au informat pînă acolo încît au aflat de exemplu că pentru producerea cărnii se folosește mult mai multă apă decît pentru produse vegetale cu aceeași valoare nutritivă. Iar apa este cel mai important element din natură și deja trăim o criză de apă la nivel planetar. Ca să nu mai vorbim despre amprenta de carbon pe care un kil de carne o produce, mult mai mare decît cea lăsată de plantele cu aceeași valoare nutritivă. Aici intervine responsabilitatea noastră a tuturor, iar aici cred eu că o persoană care nu consumă carne are de fapt acel ascendent etic și moral pe care gînditorul bonom i-l refuza.
Această responsabilitate este echivalentă cu oricare alta pe care un individ și-o asumă în numele binelui comun. Să renunți să îți iei un diesel de 3 litri dacă poți, să nu lași becul aprins degeaba, etc.
Societatea noastră capitalistă multilateral dezvoltată are doar grija de a produce profit indiferent de consecințe. Așa că nimeni nu se va preocupa să ne învețe parcimonia cu care se consumă carnea, simbolul îndestulării noastre de toate zilele, atîta vreme cît nu ne deranjează să luăm și un pumn de medicamente după fiecare masă începînd cu vîrsta de 35 de ani. Și …Doamne-ajută! Apropo de asta, am socotit zilele de post din calendarul ortodox.
Sînt 32 de săptămîni pe an.
Deci pînă și Dumnezeu te ajută, doar să vrei.