Petre Țuțea a fost unul dintre psevdointelectualii legendari pe mioriticul plai. A emis, uneori filmat în izmene, felurite bancuri și panseuri la care nu te rîzi. Unul dintre ele zicea că dacă în tinerețe nu ești de stînga, ești rău, dar dacă la maturitate sau la bătrînețe nu ești de dreapta, ești prost. Altfel spus, natura umană ar fi, dupe domnul Petre Țuțăr, fundamental de căcat și neschimbabilă. Iar dacă nu ai destul conservatorism în tine încît să te poți blaza liniștit și împăcat, vei muri în suferință, fiindcă lumea, în loc să ți-o ia înainte, îți rămîne în urmă.
Nasol. Am fost un suflet de stînga pe vremea cînd eram elev în ciclul primar și pionier. Îmi era milă de băiatul din ultima bancă, cu pielea oacheșă, că părea nemîncat și își trăgea mucii. Nu aducea la timp banii de abonament la Arici Pogonici. Avea trei frați, iar tatăl lui, înalt și slab, pensionat de boală, nu putea merge fără baston. Citea mult. Altceva nu prea putea să facă. Avea o privire în care vedeai că citește mult. Și înțelege ce citește. Pe băiatul lui, colegul meu, la fel de slab, nu l-am mai întîlnit niciodată după ce am terminat clasa a opta.
La liceu am devenit de dreapta. Nu știam asta. Mulți dintre colegii mei aveau de toate. Consumerismul occidental își ițea capul din pachetele de St Moritz pe care le șterpelea colegul meu de bancă de la tatăl lui chirurg, medic militar. Altfel, fumam bucuroși și Carpați de Sfîntul Gheorghe. La alea de Timișoara nu puteam aspira, că nu se distribuiau în zona Brașov. Medicul militar era rudă foarte apropiată cu Elvire Popesco, la care colegul meu de bancă mai mergea vara. Da, în Franța, la Paris. Acolo – mi-a povestit după vacanță – l-a cunoscut pe fostul președinte al Republicii Franceze, Valerie Giscard D’Estaigne. Doamna Popesco era prietenă de familie… Consumerismul socialist era pe adresa din buletin. Unii stăteau pe Cetate sau în Schei, la casă, alții în Steagu’ Roșu sau în Tractoru’, la bloc.
Am flirtat pe îndelete cu Eliade și alți legionaroizi pe vremea cînd nu le știam înclinațiile, aplecările, scîrboșeniile, vomele. Chestia e că chiar dacă li le-aș fi știut, nu m-ar fi speriat, probabil dimpotrivă.
Mergeam la biserică în primii doi ani de facultate. Doar înainte de examene. Pe unele le-am luat.
În anul întîi un coleg de care am fost apropiat pînă de curînd, mi-a spus, cu aerul că îmi împărtășește o informație bombă al cărei efect asupra mea avea să fie fără echivoc în direcția scontată de el, că în universitățile occidentale existau încă profesori care predau marxismul. Păi să vină ei la noi să vadă…! Efectul scontat de el a fost corect. Univoc.
Acum zece sau unsprezece ani am primit seria „Memorialul durerii”, pe care am urmărit-o fascinat. Cît au suferit oamenii ăia… anticomuniștii…
Apoi a apărut Chomsky, pe care aș fi putut să îl descopăr în facultate, dar profa noastră Pussy (exact!), mare discipolă a lui, nu ne-a învățat decît gramaticile. Activismul nu putea transpare. Ne educam în neoliberalismul anilor ’90. Trebuia să fim de acord cu concedieri în masă și privatizări. Am fost. Ieșeam pe străzi doar ca să strigăm „Jos comunismul!”.
Acum sînt treizeci de ani de cînd s-a stabilit prin acele strigăte că țara noastră este una capitalistă. Noi, viitorii intelectuali, gata să pupăm poala lui Pleșu, Liiceanu, GDS și Soros, am acoperit strigătele muncitorilor. La muncă, băăă!…
Acum sînt „de stînga”. Sînt atît de „de stînga” încît cred că a avea gratuit asistență medicală, o casă decentă, mîncare destulă încît să putem trăi și un minim de cîțiva ani de educație sînt drepturi ale noastre. Nu trebuie să fie răsplata vreunei munci de sclav pe care oamenii ar fi obligați să o presteze. Abraham Lincoln – republican – a spus că abolirea sclaviei nu reprezintă niciun fel de reușită dacă oamenii continuă să fie sclavii vreunei slujbe fără de care ar muri de foame. Lincoln era și foarte înalt… Cred că republicanilor le-a convenit cînd a fost împușcat. Sînt atît de „de stînga”, republican á la Lincoln, încît cred și eu că oamenii nu ar trebui să fie obligați să muncească. A asigura tuturor o viață decentă mi se pare doar forma de bază de a aduce un omagiu omenirii. Sînt atît de „de stînga” încît consider că China este în zilele noastre o țară capitalistă care doar vinde ideea de partid unic „comunist” oricui e dispus să o asculte. Cu alte cuvinte critic China de la stînga. Sînt atît de „de stînga” încît perioada NEP-ului mi se pare fiță. Nooo, ultima e o glumă.