1993, vara
Ar fi fost desigur, prea mult ca într-o singură cameră de cămin (studențesc) să locuiască doi realizatori de radio care să lucreze la două radiouri diferite. Așa s-ar fi petrecut lucrurile dacă radio Nova 22 ar fi obținut licența și m-ar fi angajat și pe mine, cum fusese vorba. Așa, la camera 305 din P20 locuia un singur realizator de radio, pe nume Răzvan Exarhu. Eram colegi de cameră, iar Răzvan era încă din 1992 (cred că tot din vară) la Profm, radioul de la care toată lumea aștepta o explozie de ordin calitativ. La Profm salariile erau imense pentru vremea aceea, duble față de orice alt radio. Adrian Sîrbu avea ambiții.
După poveștile celor de la Nova, Sîrbu se dusese la ei, se așezase pe un scaun și cu picioarele pe masă spusese scurt, în spiritul oricărui secretar de partid (care fusese) „vreau radioul sau echipa”. Rezultatul a fost că jumătate din echipa de la Nova ( între care Adi Andrei, Adina Goriță, Gabi Dobroiu, Tedi Dumitrescu, Bogdan Olărescu, Manos Damanakis) l-a urmat pe Sîrbu la Profm. Acest radio s-a deosebit de cele care deja existau pe piață în primul rînd prin faptul că în primele opt luni echipa (căreia i s-au alăturat între alții Bogdan Graur, Teo Trandafir, Gabriela Iliescu, Ada Roseti, Șerban Ciușcă, Răzvan Exarhu, Bogdan Strătulă, Andi Moisescu, Andrei Filip, Ovidiu Roatiș, Marius Furdui, Miruna Coca-Cozma (fiica clasicului Teoharie), redactorul șef de știri Dragoș Constantinescu (fiul viitorului președinte Emil) a „emis” numai „la perete„. Nu știu dacă Sîrbu încă nu obținuse licența de emisie, fapt foarte probabil avînd în vedere permanentul lui joc la cacialma și forțarea prin mijloace ilegale sau la limita legii a tuturor regulilor pe care sărakii (ca să folosesc un termen de pe rețelele sociale) și numai ei, le respectau. Cert este că datul la perete, sub supravegherea unor redactori cu experiență de pe la TVR, a făcut foarte bine echipei, care în scurtă vreme a început să se trieze. Manos și Tedi au plecat și nu s-au mai întors în radio. La fel și Miruna Coca Cozma. Un alt fapt nemaiîntîlnit era că Sîrbu le-a cerut realizatorilor de emisiuni un DESFĂȘURĂTOR, un plan al emisiunii, pe care să îl respecte zilnic, cu rubrici, jingles, etc. Mulți s-au scărpinat în cap cînd au auzit de așa ceva. Unii au renunțat de tot la radio cînd au avut în față o asemenea „îngrădire a libertății” de a te face de rîs la microfon, spunînd tot felul de tîmpenii.
O altă regulă de bază a fost că, chiar după momentul în care radioul a început să se audă în aer, nimeni nu putea spune nimic la microfon în afara unor formule fixe, în număr de două sau trei, care erau aprobate direct de Sîrbu. De exemplu era o formulă de începere a emisiunii care suna așa: „Bună seara București (pe atunci radioul se auzea doar în București), sînt Șerban Ciușcă și ascultați radio Profm.” După care Șerban nu mai avea voie să spună nimic, dar NIMIC timp de trei ore sau patru cît dura emisiunea lui, apoi la final spunea „Aici Profm, ați ascultat emisiunea X sînt Șerban Ciușcă, vă aștept și mîine de la ora x pe 102,8.” Atît și nimic mai mult, nu se înlocuia niciun cuvînt, toate formulele erau scrise iar realizatorii le citeau.
Altă chestie complet nouă în mass media, dar nu numai, era că echipa de la radio primea sandvișuri. Veneau de două ori pe zi, cred, într-o ladă din aia de cofetărie din plastic, înfășurate într-un șervețel. Erau chifle tăiate în două și la mijloc de cele mai multe ori telemea (mai rar șnițel) cu o felie de roșie care se storcoșea în cîteva ore și uda pîinea. Sandvișurile astea ne-au salvat pe Răzvan și pe mine de la foame cruntă, de multe ori cînd scrisoarea de la ai mei sau salariul lui Răzvan întîrziau (căci întîrziau amîndouă), pentru că de multe ori Răzvan lua mai multe și îmi aducea și mie. Realizatorii care erau din București aveau mai puțină nevoie de ele, majoritatea încă locuiau cu părinții.
Țin minte o seară de vară la o terasă din complexul de cămine Grozăvești, unde Răzvan și cu mine aveam un set de prieteni comuni, toți cool și cu reputație de bețivi (atribut obligatoriu pe atunci în CV). Ăla de la terasă pusese Profm, care emitea pe atunci numai muzică și la oră fixă dădea știri. Exarhu nu era cu noi, era pe tură la radio, unde, fiind novice, evolua la știri. Ascultam muzica, dar în secret așteptam știrile ca să îl auzim pe colegul de gașcă cum citește știrile, și chiar și cei mai șmecheri de la masă întrerupeau orice discuție și trăiau momentul de mîndrie că îl cunoșteam pe ăla de la radio.
M-a dus și pe mine o dată la radio Răzvan. Atunci am reîntîlnit-o după vreo trei ani pe Teo Trandafir, pe care o știam bine datorită faptului că iubite lui Răzvan de atunci stătea în apartamentul lui Teo. Dar în momentul acela nu mă așteptam să ajung să lucrez la Pro Fm. Mă pregăteam să plec în Anglia unde de mai mult de doi ani se stabilise fratele meu George. În septembrie am și plecat.