Ep.3
1992 – toamna – Radio Nova 22
În timp am uitat de radio Contact. Nopțile albe din cămin (nu datorate studiului) și capacitatea mea de a-mi amîna viața, care pe atunci nu devenise încă proverbială, îmi ocupau tot timpul. O nouă ocazie să lucrez în radio s-a ivit însă chiar în persoana unuia dintre cei mai constanți parteneri ai mei de nopți albe. Tipul se numea Răzvan și printr-o circumstanță-surpriză a fost angajat la radio Nova 22, ca redactor-prezentator-realizator-producător, 4 în 1, la o emisiune săptămînală de economie. El era student la matematică, un student întîrziat cum am fost și eu, și nu avea, oficial, nicio treabă cu economia, dar era o persoană inteligentă, cu o cultură generală destul de bună, deci era în stare să se documenteze pentru 15 minute de conținut pe săptămînă, fie el și economic. Mai ales dacă luăm în considerare și spusa lui John Kenneth Galbraith, aceea că economiștii au fost inventați ca să îi facă pe astrologi să arate ca niște profesioniști. Așa că Răzvan se auzea o oră pe săptămînă la radio Nova 22, din care 45 de minute erau umplute cu jazz, muzica lui preferată. Ne povestea mie și altor doi prieteni care întregeau patrulaterul chefliu, cum se întîlnea el cu Sorin Chifiriuc (nume mare în muzica rock românească) care atunci era directorul de programe al Novei. Îl invidiam pe Răzvan deschis și din toată inima. Evident că după ce i s-a încălzit puțin fotoliul sub fund l-am rugat să pună o vorbă și pentru mine, poate s-ar fi găsit un post liber de „digeu” la primul radio privat din România care a debutat în aer la revelionul dintre 1989 și 1990. Mi-a ascultat rugămintea și într-o după amiază ploioasă de toamnă am luat-o la picior prin Regie direcția nord, spre sediul Novei care era la ultimul etaj al teatrului Giulești, în turn. Aveam la mine șaisprezece casete-pirat cumpărate de la tarabe, dintre cele care sunau, tehnic, cel mai bine. Piesele erau calate, adică banda potrivită la începutul pieselor. Înțelegerea era că aveam să mă prezint la o emisie de probă, cu un realizator rezident, care urma să mă prezinte ca invitat al lui. Urma să vorbesc la microfon în direct, să prezint muzica, iar el avea să asigure partea tehnică și să fie pe fază dacă cumva aș fi leșinat de emoție. Sigur că modul acesta de a selecta un realizator sau DJ de radio era cumva controversat, dar era metoda lui Chifi, iar Chifi a fost întotdeauna un original, în felul lui. Un lucru era clar: în felul acesta puteai să îți dai seama imediat de capacitatea unei persoane a de a-și controla emoția în fața microfonului deschis și de a improviza pentru un minut într-o limbă română corectă, cu o voce plăcută, fără a se face prea mult de rîs. Pe vremea aceea publicul era pe de o parte destul de permisiv (la radio se putea face orice) dar, paradoxal, mult mai selectiv decît în ziua de azi în anumite privințe. Spre exemplu, gramatica era un criteriu. Azi nu mai e.
Mergeam printre bălțile din Giulești încercînd să îmi înăbuș emoțiile, uitînd complet faptul că de multe ori la liceu apărusem în diverse spectacole, unde am recitat și am cîntat (uneori binișor, alteori penibil). În vara lui ’87 susținusem în fața unei audiențe foarte pretențioase – studenți aflați în vacanță – un scheci (furat – adică scris de alții și auzit de mine pe o casetă) alături de trei băieți din Craiova care pe atunci se numeau Blondo Umano – mai tîrziu grupul de umor Vacanța Mare (pe atunci, mult mai buni). Altfel spus, aveam o experiență de „live” demnă de luat în considerare, care ar fi trebuit să mă scape de trac. Nu știam că tracul e cel mai bun prieten al omului de la microfon, cel care dă adrenalina necesară unei prezențe decente. Nu în exces, desigur.
Am ajuns la sediul Radio Nova. Acolo cineva, cred că alt director, Virgil Ruta, de profesie arhitect, m-a condus în studio. Pe o masă se afla mixerul, în dreapta și în stînga la același nivel – două pickup-uri Technics semiprofesionale, iar în față la o jumătate de metru mai sus față de nivelul mixerului era un dublu casetofon deck Denon. Știu că e posibil ca unii dintre cei care citesc sau ascultă povestea asta să nu știe despre ce scule de emisie vorbesc, dar dacă dacă dau un search pe Google le vor găsi și vor înțelege cum se făcea emisia la radio înainte să apară primul app care îți mixează piesele la bătaia dorită. Chifi nu era, aveam să întîlnesc peste cîțiva ani în cu totul alt context.